Moldovan Carmangerie este o companie de familie, fondată în 1994 și reprezintă una dintre cele mai importante companii clujene din industria cărnii și a preparatelor din carne.
De-a lungul anilor, gustul autentic și calitatea produselor au generat o creștere constantă a afacerii, ceea ce a determinat dezvoltarea atât a capacității de producție, cât și rețelei proprii de magazine. Astăzi, avem doua unități de producție, una la Sânnicoara și a doua la Dezmir, administrând o rețea comercială cu 34 de magazine dintre care 9 dotate și cu zona bistro, atât în Cluj-Napoca cât şi în județul Cluj.
Magazinele cu bistro au fost gândite să ofere o experiență culinară completă. Clienţii au posibilitatea nu doar de a cumpăra produsele noastre, ci și de a consuma pe loc preparatele calde, proaspăt gătite de bucătari specializați.
Întreaga evoluție a companiei Moldovan este dovada vie a faptului că meșteșugul învățat în familie, dedicarea și respectul pentru client sunt acele ingrediente care construiesc o afacere durabilă.